Prima   -  Noutăți - Comitetul director local al proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți”, finanțat de UE, și-a actualizat planul de acțiuni

Comitetul director local al proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți”, finanțat de UE, și-a actualizat planul de acțiuni

27.01.2021   403 Accesări  

Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți”, implementat de ADR Nord, s-au întrunit în ședință miercuri, 27 ianuarie 2021, pentru a șaptea oară de când a fot creat acest CDL. În cadrul ședinței, care a avut loc îm regim online, au fost prezentate activitățile din planul de implementare pentru următoarea perioadă și raportul de progres al proiectului pentru anul 2020.

Membrii CDL au discutat pe marginea raportului Comitetului de părinți și pedagogi al Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” pentru trimestrele I-IV ale anului 2020 și au luat act de activitățile din cadrul proiectului „Eficiența energetică – șansa Pământului!”. Totodată, a fost prezentat proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”. Totodată, a fost prezentat și aprobat Regulamentul actualizat al CDL și a fost reconfirmată componența Comitetului.

Scopul acestui CDL este să ofere soluții pentru problemele ce ar putea apărea pe parcursul implementării proiectului, precum și mai multă responsabilitate părților implicate la nivel local.

Recent, în incinta Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți a avut loc o ședință tehnică privind coordonarea lucrărilor de sporire a eficienței energetice a instituției de învățământ. În urma procedurilor de licitații publice, s-a stabilit că lucrările de eficientizare energetică a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți urmează să fie executate, în decurs de 10 luni calendaristice, de SRL „Sarco Engineering”. Valoarea contractului de antrepriză se cifrează la 19,27 milioane de lei, din care 132.680 de lei reprezintă contribuția Primăriei municipiului Bălți. Supravegherea tehnică a lucrărilor ce urmează să fie executate va fi asigurată de SRL „Marisan Procon”, cu oferta contractuală în valoare de 192.676,67 de lei. Supravegherea de autor va fi realizată în procesul desfășurării lucrărilor de construcție-montaj de SRL „Conex”, conform contractului încheiat cu această companie, în valoare de 57.803 de lei.

Ca urmare a măsurilor de eficiență energetică, circa 900 de elevi și 80 de profesori și personal auxiliar vor beneficia de condiții de educație îmbunătățite și de un mediu de studii confortabil. Liceul va beneficia de măsuri precum reabilitarea acoperișului, izolarea pereților clădirii, înlocuirea geamurilor, reabilitarea sistemului de încălzire, asigurarea cu apă caldă și rece la robinetele din școală, renovarea facilităților sanitare în interiorul instituției etc. În rezultatul implementării proiectului, consumul anual normat de energie în instituția de învățământ se va reduce, potrivit estimărilor, cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2  cu 125 tone.

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți”, realizată de ADR Nord, este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).

#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase
Arrow Prev

     

  

Arrow Next