Prima   -  Noutăți - Următoarele activități privind eficientizarea energetică a școlii sportive din Grimăncăuți și a Centrului de Sănătate Edineț, coordonate în cadrul unor ședințe de lucru

Următoarele activități privind eficientizarea energetică a școlii sportive din Grimăncăuți și a Centrului de Sănătate Edineț, coordonate în cadrul unor ședințe de lucru

23.03.2018   315 Accesări  

Coordonarea activităților privind implementarea proiectelor de eficiență energetică implementate de ADR Nord în municipiul Edineț și în satul Grimăncăuți, raionul Briceni, au fost subiectul unor ședințe la care au participat părțile implicate în acest proces.

Miercuri, 21 martie, în urma unei ședințe de lucru în cadrul proiectului „Asigurarea eficienței energetice a clădirii Școlii-internat sportive din satul Grimăncăuți, raionul Briceni”, părțile implicate au stabilit ca managerul de proiect să elaboreze, până la sfârșitul lunii martie, un deviz de cheltuieli pentru reparația internă a cazangeriei, document ce urmează a fi prezentat CR Briceni și ADR Nord. Ulterior, CR Briceni va adopta o decizie privind alocarea surselor financiare necesare pentru executarea lucrărilor de reparație internă a cazangeriei instituției sportive. De asemenea, CR Briceni și administrația Școlii-internat sportive din Grimăncăuți va organiza selectarea și contractarea operatorului economic care va executa reparația încăperilor și construcția rețelelor inginerești, inclusiv identificarea surselor de finanțare pentru efectuarea acestor lucrări.

Lansat în anul 2017, proiectul din Grimăncăuți, Briceni, va contribui la reducerea consumului de energie termică a școlii sportive, prin renovare şi termoizolare. Totodată, prin instalarea sistemelor electrice, de iluminare, încălzire şi ventilare moderne vor fi reduse cheltuielile operaţionale pentru întreținerea edificiului. Astfel, vor fi create condiţii optime pentru tinerii sportivi, utilizându-se tehnologii energo-eficiente. Anul trecut, au demarat lucrările de termoizolare a pereților și de construcție a acoperișului școlii, în acest sens fiind valorificați 2.999.999 de lei. Valoarea totală a proiectului este de 6.191. 550 de lei, solicitați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 2.039.211 de lei pentru lucrările planificate pentru anul 2018.

Tot miercuri, 21 martie, părțile implicate în implementarea proiectului „Creșterea indicilor de eficiență energetică a Instituției Medico-Sanitare Publice «Centrul de Sănătate Edineț»” au pus în discuție un șir de aspecte legate de eficientizarea a activităților planificate. Autoritățile locale din Edineț și-au exprimat încrederea că, în acest an, lucrul pe șantier va decurge mai eficient decât în anul precedent. Totodată, părțile implicate în efectuarea și supravegherea tehnică  a lucrărilor au convenit asupra executării calitative a lucrărilor.

Lansat în anul 2017, proiectul din municipiul Edineț va contribui la utilizarea eficientă a cheltuielilor operaționale pentru întreținerea Centrului medicilor de familie, precum și la dezvoltarea capacităților angajaților în domeniul asigurării eficienței energetice a edificiului renovat. Anul trecut, au demarat lucrările de termoizolare a pereților și de construcție a acoperișului instituției medicale, în acest sens fiind valorificați 2.541.828 de lei. Valoarea totală a proiectului este de 9.692. 640 de lei, solicitați din FNDR. CNCDR a aprobat alocarea a 3.000.000 de lei pentru lucrările planificate pentru anul 2018.

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase
Arrow Prev

      

        

Arrow Next