Prima Prima Contact Contact Harta Harta
  Abonare RSS
Noutăți / Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Abonare      Dezabonare
Prima / Noutăți / Conferință la Edineț: Oportunități privind dezvoltarea economică în Regiunea de Nord a Republicii Moldova prin implicarea și cu suportul Administrației Publice Locale
Conferință la Edineț: Oportunități privind dezvoltarea economică în Regiunea de Nord a Republicii Moldova prin implicarea și cu suportul Administrației Publice Locale
Tipar
27.12.2017   ADR Nord  Accesari: 159 

În jur de 30 de reprezentanți ai autorităților publice locale și antreprenori din Regiunea de Dezvoltare Nord au participat miercuri, 27 decembrie, în municipiul Edineț, la conferința „Oportunități privind dezvoltarea economică în Regiunea de Nord a Republicii Moldova prin implicarea și cu suportul Administrației Publice Locale”. Evenimentul a afost organizat de People in Need Moldova în parteneriat cu ADR Nord şi Asociaţia obştească „Pro Cooperare Regională” în cadrul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei”, finanţat de Agenţia Cehă pentru Dezvoltare.

În cadrul evenimentului, participanții au fost informați atât despre concursul de granturi organizat recent în cadrul proiectului, cât și despre Centrul de informare pentru întreprinderile mici și mijlocii (ÎMM) și autoritățile publice locale (APL) din Regiunea de Dezvoltare Nord, creat în cadrul ADR Nord prin proiectul menționat.

Prezentând Centrul de informare pentru ÎMM și APL recent creat, șefa Secției cooperare și atragerea investițiilor (SCAI), Maria Prisacari, a menționat că proiectul moldo-ceh, beneficiari ai proiectului sunt ÎMM din Regiunea de Dezvoltare Nord, vine în spijinul implementării acțiunilor prevăzute de Strategiile națională și regională din domeniu, precum și de Programul regional sectorial de dezvoltare economică. „Proiectul reflectă un șir de probleme ale regiunii precum migrația forței de muncă, lipsa oportunităților de angajare, legătura insuficientă dintre cerințele sistemului educațional și cele ale pieței forței de muncă și lipsa infrastructurii de afaceri. Proiectul va sprijini start-up-urile și incubatoarele de afaceri din regiune, noile ÎMM sau centrele de idei”, a specificat Maria Prisacari.

Proiectul „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei” a fost lansat în luna octombrie, la Bălți, în cadrul unei conferințe cu participare internațională. Bugetul total al  proiectului se cifrează la 555.000 de euro și va fi implementat până la sfârșitul anului 2019. 

People in Need este un ONG din Cehia care oferă suport și asistență pentru dezvoltare și ajutor umanitar în peste 20 de state ale lumii. Din anul 2000, organizația a implementat în Republica Moldova mai multe programe de interes social. Partenerul local ProCoRe, cu sediul la Bălți, cunoaște profilul regiunii și sectorul proiectului.


Plaseaza articolul in:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
Comentarii (0) Adauga comentariu
Nume:
Comentariu:
Prima / Noutăți / Conferință la Edineț: Oportunități privind dezvoltarea economică în Regiunea de Nord a Republicii Moldova prin implicarea și cu suportul Administrației Publice Locale
Actualizat: 19.01.2018
Vizitatori: 538766
Agenția de Dezvoltare Regională Nord Prima adrnord@gmail.com Contact Harta
Creat de Brand.md
Tel./Fax (+373) 231 61980
Email: adrnord@gmail.com

Copyright © 2018 Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Guvernul Republicii Moldova
Toate drepturile rezervate / Confidențialitate / Informație despre site
Sus