Prima   -  Noutăți - Municipiul Bălți va găzdui celebrarea Zilei Europei, vineri, 12 mai, începând cu ora 11.00

Municipiul Bălți va găzdui celebrarea Zilei Europei, vineri, 12 mai, începând cu ora 11.00

11.05.2017   1552 Accesări   ADR Nord

Ca în anii precedenți, Ziua Europei în Regiunea de Dezvoltare Nord este organizată, în parteneriat, de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Consulatul General al României în Bălți și Centrul Interactiv European „Pro-Europa” Bălți. În acest an, la organizarea evenimentului participă și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

La Bălți, celebrarea Zilei Europei, devenită o frumoasă tradiție în mai multe localități din Republica Moldova, va avea loc vineri, 12 mai, începând cu ora 11.00, în Piața Vasile Alecsandri (Aleea Clasicilor). Evenimentul va debuta cu un intermezzo literar-artistic cu genericul „Prin artă - în Europa”, după care va urma inaugurarea unei expoziții dedicate nivelului de trai în Uniunea Europeană și Republica Moldova. În paralel, va fi organizată o expoziție a meșterilor populari, precum și un flashmob despre Europa. Evenimentul va continua cu un concert de muzică organizat de Colegiul de Pedagogie și Muzică din Bălți și se va încheia cu distribuirea de către voluntari a materialelor informative despre semnificația Zilei Europei.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Consulatului General al României în Bălți, Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, Primăriei mun. Bălți, ONG „Pro-Europa” Bălți, Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți etc.

În Regiunea de Dezvoltare Nord, Ziua Europei a fost celebrată oficial pentru prima dată la 14 mai 2011, în municipiul Bălți.

Arrow Prev

      

        

Arrow Next