Prima Prima Contact Contact Harta Harta
  Abonare RSS
Noutăți / Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Abonare      Dezabonare
Prima / Noutăți / Oportunitate pentru dezvoltarea turismului! Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu, prezentat la Bălți
Oportunitate pentru dezvoltarea turismului! Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu, prezentat la Bălți
Tipar
15.02.2017   ADR Nord  Accesari: 429 

Bălți, 15 februarie 2017. Autorități publice locale și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din mai multe raioane de la nordul Republicii Moldova au participat la un atelier regional cu genericul „Inițiative strategice ale Programului de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu și dezvoltarea durabilă”, organizat în cadrul proiectului „Creșterea capacităților locale pentru dezvoltarea durabilă bazată pe valorificarea resurselor naturale în destinațiile turistice majore din Moldova”, realizat cu suportul Programului de Granturi Mici (SGP) al Fondului Global de Mediu (GEF) și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova.

În cadrul atelierului regional, organizatorii acestuia, Viorel Miron și Ecaterina Melnicenco, au prezentat informații relevante despre ideea de ecoturism, precum și obiectivele Fondului Global de Mediu (GEF) și ale Programului de Granturi Mici (SGP). Organizatorii evenimentului s-au referit, de asemenea, la inițiativele strategice ale SGP, la principiile dezvoltării durabile, precum și la problemele globale și obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ONU). Totodată, s-a discutat și despre rolul SGP în promovarea dezvoltării durabile și interacțiunea dintre componentele mediului înconjurător.

Participanții la atelierul regional au mai fost informați despre instrumentele pentru realizarea planului de dezvoltare durabilă a organizației și li s-a oferit exemple de proiecte în domeniul ecoturismului, în corespundere cu inițiativele strategice ale SGP. Totodată, un aspect aparte al atelierului regional s-a axat pe atragerea de fonduri pentru agroecologie inovativă inteligentă adaptabilă la schimbările climatice.

Silvia Dragomir, consultant principal în cadrul Direcției politică și cooperare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, precum și reprezentantele ADR Nord Diana Josan și Victoria Gobjila, le-au sugerat participanților la atelierul regional să manifeste interes față de dezvoltarea turismului rural, mai cu seamă în contextul în care Regiunea de Dezvoltare Nord are deja aprobat un Program în domeniul sporirii atractivității turistice. În acest sens, reprezentantele ADR Nord au mai comunicat că Guvernul Estoniei sprijină un proiect de dezvoltare a turismului în Regiunea de Dezvoltare Nord, implementat de ADR Nord și în cadrul căruia a fost anunțat un concurs pentru cel mai bun business plan de dezvoltare a unei agropensiuni.

La rândul său, reprezentantul SGP Viorel Miron a subliniat că este important faptul că în Documentul Unic de Program, dar și în Programul Operațional Regional Nord se regăsesc un șir de proiecte turistice, fapt ce evidențiază interesul sporit al statului pentru dezvoltarea turismului.

Organizatorii evenimentului au anunțat că ateliere regionale similare vor mai avea loc la Bălți.

Programul de Granturi Mici (SGP) al Fondului Global de Mediu (GEF) are drept scop soluţionarea problemelor globale de mediu prin sprijinirea proiectelor comunităţilor locale, realizate prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale și comunitare. GEF reprezintă un mecanism financiar independent prin care se oferă granturi ţărilor în curs de dezvoltare şi celor eligibile pentru proiecte cu impact pozitiv asupra mediului înconjurător. GEF a fost creat în anul 1992 ca un program-pilot pentru abordarea problemelor de mediu. Lansat în anul 1992, SGP ajută la abordarea problemelor globale de mediu prin sprijinirea iniţiativelor locale, realizate la nivel local de organizaţiile neguvernamentale şi comunitare.


Plaseaza articolul in:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
Comentarii (0) Adauga comentariu
Nume:
Comentariu:
Prima / Noutăți / Oportunitate pentru dezvoltarea turismului! Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu, prezentat la Bălți
Actualizat: 21.04.2017
Vizitatori: 397270
Agenția de Dezvoltare Regională Nord Prima adrnord@gmail.com Contact Harta
Creat de Brand.md
Tel./Fax (+373) 231 61980
Email: adrnord@gmail.com

Copyright © 2017 Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Guvernul Republicii Moldova
Toate drepturile rezervate / Confidențialitate / Informație despre site
Sus