Prima   -  Noutăți - La ADR Nord au fost evaluate, tehnic și financiar, cererile de finanţare depuse în cadrul celei de-a II-a etape a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020

La ADR Nord au fost evaluate, tehnic și financiar, cererile de finanţare depuse în cadrul celei de-a II-a etape a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020

11.10.2016   1569 accesări   ADR Nord

Cele 32 de cereri complete de finanțare, depuse de către autoritățile pulice locale de nivelurile I și II din Regiunea de Dezvoltare Nord în cadrul Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională 2017-2020, au fost evaluate din punct de vedere tehnic și financiar marți, 11 octombrie, în incinta ADR Nord. Prin respectivele cereri de finanțare, autoritățile locale de la nord solicită finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională pentru proiectele depuse în cadrul concursului.

Amintim că ședința de deschidere a plicurilor cu cereri complete de finanțare a avut loc la începutul lunii septembrie curent, atunci când acestea au fost evaluate din punct de vedere administrativ.

Anterior, șeful Direcţiei relaţii cu instituţiile de dezvoltare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Eduard Ungureanu, a comunicat că Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) au recomandat Agențiilor de Dezvoltare Regională să țină cont de faptul că o serie de instituții finanțatoare străine sunt dispuse, în următorii ani, să sprijine financiar proiectele de dezvoltare regională în Republica Moldova, astfel toate proiectele având șanse la finanțare.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a precizat că cererile de finanțare urmează să fie evaluate din punct de vedere al calității de către membrii unei comisii interministeriale. În cele din urmă, proiectele viabile selectate vor fi aprobate de CNCDR și incluse în Documentul Unic de Program.

Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord urmează să audieze, în cadrul ședinței de joi, 13 octombrie, raportul de evaluare a cererilor complete de finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, depuse în cadrul Concursului. Totodată, la ședința de joi membrii CRD Nord urmează să aprobe lista proiectelor care vor fi incluse în Planul Operațional Regional Nord pentru anii 2017-2020, precum și lista proiectelor prioritare care vor fi înaintate spre evaluare unei comisii interministeriale.

Cererile de finanțare au fost recepționate în conformitate cu domeniile de intervenţie ale Strategiei de Dezvoltare Regionale Nord pentru anii 2017-2020: infrastructura drumurilor regionale şi locale; aprovizionare cu apă şi sanitaţie; managementul deşeurilor solide; dezvoltarea infrastructurii de afaceri; sporirea atractivităţii turistice; eficienţa energetică a clădirilor publice.