Prima   -  Noutăți - ADR Nord a lansat un proiect de creare a unui sistem modern de planificare în Regiunea de Dezvoltare Nord

ADR Nord a lansat un proiect de creare a unui sistem modern de planificare în Regiunea de Dezvoltare Nord

13.10.2015   2940 accesări   ADR Nord

Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a lansat luni, 12 octombrie 2015, la Bălți, proiectul-pilot „Dezvoltarea planificării strategice în Regiunea de Dezvoltare Nord, Moldova”. Conceptul de proiect a fost elaborat de ADR Nord în vederea îmbunătățirii planificării strategice atât prin utilizarea unor metode moderne cum ar fi Sistemul Informațional Geografic (GIS), cât și prin crearea elementelor de identitate vizuală (branding regional) pentru Regiunea de Dezvoltare Nord.

La evenimentul de lansarea a proiectului au participat Ambasadorul Republicii Cehe la Chișinău, Excelența Sa Jaromír Kvapil, reprezentanți ai Agenției Cehe pentru Dezvoltare, care va sprijini financiar proiectul, și reprezentanți ai Royal HaskoningDHV, care va realiza proiectul împreună cu ADR Nord.

E.S. Jaromír Kvapil a salutat lansarea proiectului-pilot de dezvoltare a planificării strategice într-o localitate importantă ca orașul Bălți. În acest context, diplomatul a spus că Ambasada Republicii Cehe în Chișinău susține activitățile și proiectele realizate de ADR Nord. Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, i-a mulțumit E.S. Jaromír Kvapil pentru suportul continuu, apreciind înalt colaborarea fructuoasă dintre ADR Nord și Ambasada Republicii Cehe în Chișinău, în rezultatul căreia a fost posibilă realizarea câtorva proiecte în Regiunea de Dezvoltare Nord.

Reprezentanții delegației cehe au discutat cu specialiștii ADR Nord despre etapele ulterioare, activitățile și rezultatele proiectului. În cadrul unor traininguri, specialiștii ADR Nord urmează să fie instruiți despre brandingul regional și cum să utilizeze sistemul GIS. Totodată, în cadrul proiectului urmează a fi organizate o vizită de studiu în Republica Cehă, pentru familiarizarea cu practicile de succes în domeniu, o campanie de conștientizare și o conferință de finalizare a proiectului.

„În ultimii ani, am îmbunătățit continuu conceptul de proiect de dezvoltare a panificării strategice, inclusiv împreună cu experți europeni, în cadrul unui proiect Twinning. Odată cu realizarea acestui proiect, ADR Nord va trece la un nivel superior de implementare a proiectelor. Acest proiect de dezvoltare a planificării strategice, utilizând GIS, este un proiect-pilot în sensul deplin al cuvântului. Rezultatele acestuia vor declanșa un nou tip de planificare strategică, în cele din urmă Regiunea de Dezvoltare Nord devenind mai atractivă pentru investitori”, susține directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

Amintim că, la sfârșitul anului trecut, o echipă de experți cehi a demarat prima etapă de elaborare a studiului de fezabilitate pentru acest proiect. Atunci, experții cehi au analizat cadrul legislativ în domeniu și au cercetat calitatea datelor existente. Tot anul trecut, în cadrul proiectului, ADR Nord, Î.S. „Cadastru”, S.A. „RED-Nord”, S.A. „CET-Nord”, Î.M. „Apă-Canal Bălți”, SRL „Bălți-Gaz”, S.A. „Drumuri Bălți” și S.A. „Moltelecom” au semnat un acord de parteneriat, în prezența E.S. Jaromír Kvapil.

Platforma GIS reprezintă un suport modern și eficient în facilitarea deciziilor privind dezvoltarea regională, atragerea investitorilor, valorificarea potențialului turistic al regiunii, precum și pentru elaborarea unor analize socio-economice.

Proiectul-pilot „Dezvoltarea planificării strategice în Regiunea de Dezvoltare Nord, Moldova”, care inițial se numea „Dezvoltarea instrumentelor moderne de planificare în Regiunea de Dezvoltare Nord, utilizând tehnologia GIS”, a fost elaborat de ADR Nord și urmează a fi realizat în perioada 2015-2017, cu sprijin financiar din partea Republicii Cehe, prin intermediul Agenției Cehe pentru Dezvoltare. 

În 2013, proiectul-pilot a fost îmbunătățit în cadrul proiectului Twinning „Dezvoltarea capacităților în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova”, grație suportului consultativ și metodologic din partea experților francezi și români.Valoarea totală estimativă a proiectului este de 92 de mii de euro.

Mass-media despre eveniment