Prima   -  Noutăți - Festivalul Cartofului, ediția II, Briceni

Festivalul Cartofului, ediția II, Briceni

02.11.2013   4901 accesări  

Festivalul Cartofului, ediția II, a avut loc sâmbătă, 2 noiembrie, în orașul Briceni. Festivalul a promovat cultura cartofului și calitatea bucatelor tradiționale gătite din cartofi.

Evenimentul a fost organizat, în parteneriat, de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Consiliul raional Briceni, Federația Națională a Fermierilor din Moldova, Agenția de Dezvoltare Regională Nord și Universitatea Agrară de Stat din Moldova. 

Programul Festivalului a inclus expoziții cu vânzare a cartofilor, produselor din cartof, preparatelor de uz fitosanitar, tehnicii agricole și articolelor meșteșugărești; atelier de lucru: „Starea actuală și perspectivele dezvoltării cartofului”; spectacol muzical și dans cu participarea formațiilor artistice din regiune și țară cu genericul „Cartoful - a doua pâine”; concursuri; concert cu participarea interpreților de muzică populară și ușoară, horă.

Cartoful, a patra sursă de energie alimentară după orez, grâu și porumb, a fost cunoscut de oameni cu 8000 de ani în urmă, fiind cultivat de către comunitățile de vânători și culegătorii din apropierea lacului Titicaca, aflat în zona înaltă a munților Anzi, la frontiera dintre Peru și Bolivia.

  • Vezi cum a fost prima ediție a Festivalului Cartofului. Click AICI.