Prima   -  Noutăți - Festivalul Național al Mărului a avut loc la Soroca

Festivalul Național al Mărului a avut loc la Soroca

16.09.2019   2498 accesări  

Zeci de producători de mere s-au reunit la Soroca, la mijloc de septembrie, în cadrul Festivalului Naţional al Mărului, ediția a IX-a. Cetatea de pe Nistru, asemenea unei regine, a fost înconjurată de multă lume frumoasă și expoziții de comercializare a produselor autohtone, de tehnică agricolă, mere, material săditor, colecții ale meșterilor populari și standuri ale primăriilor din raion, scrie Ziarul Nostru.

Partea care a atras toate privirile pe străzile centrale ale municipiului a fost Parada agenților economici, a colectivelor artistice și a instituțiilor de învățământ. Peste 300 de copii din grădinițele și școlile raionului Soroca au participat la concursul costumelor cu tematica mărului. Unii dintre ei au lucrat aproape o lună la confecționarea imaginii, dar toți au fost răsplătiți cu emoții frumoase și diplome din partea Direcției de Învățământ Soroca. O altă atracție pentru cei mici a fost Orășelul Copiilor plin cu tobogane și alte distracții. Îndemnați de tinerii de la Centrul de Resurse pentru Tineret „Dacia”, copii au participat la jocuri, animații, desene și concursuri interesante.

Sărbătoarea din scuarul cetății a început cu mare fast, sub acordurile orchestrei „Doina”, dirijată de Ion Vorotneac. Imnul Festivalului, compus pe versurile poetului Petre Popa, a răsunat în interpretarea autoarei muzicii, Daria Radu, Cetăţean de Onoare al raionului Soroca. Deschiderea oficială a Festivalului Național al Mărului, ediția a IX-a, a fost lansată de către președintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean, care a felicitat și a decernat cu diplome agenții economici din raionul Soroca, după care au urmat discursuri ale oficialilor, inclusiv, al primarului municipiului Soroca, Victor Său, care a reamintit momente din istoria sărbătorii.

Georgeta Mincu, Ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova, una dintre puținele doamne care avut curajul să poarte cu eleganță celebra pălărie neagră cu flori de măr specifică acestei sărbători, a decernat diplome şi premii producătorilor şi exportatorilor de mere, dintre care 25 de participanți în cadrul concursului, la nominalizările: Lider în producerea merelor - 2019; Exportatorul de mere - 2019; Promotorul merelor pe piața locală - 2019; Livada anului 2019 pentru agenții economici de tip corporativ; Livada anului 2019, pentru producătorii agricoli de tip familial; Investiția anului 2019 și Infrastructura post-recoltare 2019.

Sărbătoarea a continuat cu un concert de zile mari animat de interpreții Costi Burlacu şi Corina Ţepeş, Igor Cuciuc, numeroase studiouri artistice, formaţii folclorice, de muzică uşoară  din municipiul şi raionul Soroca.

Elena Molodojan a venit la Festival din Ocolina împreună cu prietenele ei: „E frumos! Îmi place să văd multă lume. Aici găsești de toate: fructe, produse locale, dar și veselie cu muzică plăcută. Numai sănătate să avem și de-ar fi prețurile mai mici”.

Raisa Lungu, meșter popular din Crișcăuți, Dondușeni, spune că vine de fiecare dată la acest festival: „Este foarte bogat, bine organizat, cu oaspeți mulți. Aici mă întâlnesc cu colegii și mai discutăm ce avem nou și diferit față de anii precedenți. Această ediție îmi pare cea mai frumoasă”.

Nadejda Istrati, profesoară în gimnaziul Dărcăuți, a venit la festival însoțindu-și elevii costumați: „Suntem bucuroși să participăm la concurs, deoarece în fiecare din noi lucrează creativitatea și aici putem pune în valoare toate ideile”.

Atenți la expoziția producătorilor, Nicolae Tiron, oaspete din delegația venită de la Buzău, împreună cu colegul său Ion Catinca au apreciat produsul local: „Expozițiile sunt impresionante ca diversitate și calitate a mărului. Sunt foarte multe soiuri. Veniți să participați la licitații organizate de Consiliul Județean Buzău, unde avem un program pentru asigurarea școlilor și grădinițelor cu mere!”, au îndemnat invitații, precizând că sunt licitații electronice accesibile de la distanță.

Festivalul Național al Mărului are drept scop promovarea producătorilor de mere autohtoni și impulsionarea dezvoltării sectorului pomicol din țară, inclusiv, promovarea tehnologiilor moderne de producere a merelor și materialului săditor pomicol, precum și familiarizarea populației cu beneficiile consumului de alimente sănătoase. Evenimentul mai vizează reînvierea artei meșteșugărești, marcarea localității ca intersecție dintre culturi şi civilizații, consolidarea dialogului intercultural, crearea oportunităților pentru dezvoltarea businessului rural și promovarea turismului intern.

Festivalul Național al Mărului, ediția a IX-a, s-a înscris în programul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Evenimentul Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a V-a, este organizat de ADR Nord, sub egida Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în colaborare cu Primăria municipiului Edineț, Organizația neguvernamentală People in Need Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Consiliul raional Soroca, Consiliul raional Sângerei, Primăria comunei Chișcăreni, Asociația Obștească „Centrul de Dezvoltare Comunitară Integrată” și Asociația Obștească „Pro Cooperare Regională”. Evenimentul se desfășoară în perioada 12-20 septembrie 2019, în mai multe localități din nordul republicii. Detalii se găsesc AICI.