Prima   -  Noutăți - Conferință Națională la Universitatea din Bălți: „Știința în nordul Republicii Moldova: realizări, probleme, perspective”

Conferință Națională la Universitatea din Bălți: „Știința în nordul Republicii Moldova: realizări, probleme, perspective”

12.06.2019   1383 accesări  

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) organizează în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Nord Nord, Filiala Nord a Academiei de Științe a Moldovei, Zona Economică Liberă „Bălți”, Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” și S.A. „Moldagrotehnica” organizează Conferința Națională „Știința în nordul Republicii Moldova: realizări, probleme, perspective”.

În acest context, vă invităm să participați la lucrările panelului D - „Politica dezvoltării regionale: realizări și provocări”, care se va desfăşura pe de 21 iunie 2019, ora 12.30, în incinta USARB, str. Pușkin, 38, Blocul V, aula 558 (agenda evenimentului se anexează).

Conferința va constitui un prilej pentru prezentarea, dezbaterea şi diseminarea informaţiilor din domeniile: tehnică, tehnologii inovaționale și transfer tehnologic, științe socio-umane, științe ale educației și arte, economie, drept și dezvoltare regională.

Despre disponibilitatea de a participa la eveniment vă rugăm să ne comunicați până în data de 19 iunie a.c. la tel. (0231) 26294; e-mail: scai.adrnord@gmail.com. Persoană de contact: Victoria Zabolotnîi, specialist în cooperare și atragerea investițiilor.