Prima   -  Noutăți - Mai multe municipii și orașe din ţară vor beneficia de suportul Guvernului Poloniei pentru revitalizare locală

Mai multe municipii și orașe din ţară vor beneficia de suportul Guvernului Poloniei pentru revitalizare locală

05.01.2018   1484 accesări   MADRM

Mai multe municipii și orașe din țara noastră vor beneficia de suportul Guvernului Poloniei pentru reabilitarea și dezvoltarea localităților. Suportul va fi acordat în cadrul unui proiect de asistență tehnică privind revitalizarea urbană, realizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în parteneriat cu Agențiile de Dezvoltare Regională, având suportul Ministerul Dezvoltării Economice al Poloniei și al Centrului de informare pentru autoritățile locale în țara noastră.

Proiectul „Sprijinirea administrației publice în R. Moldova în implementarea politicii regionale prin dezvoltarea urbană integrată și durabilă pentru anii 2017-2019” derulează în toate regiunile de dezvoltare, în mai multe etape. În cadrul primei etape, au fost create grupuri de lucru din care fac parte reprezentanți ai municipiilor, de la Agențiile de Dezvoltare Regională și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Ulterior, reprezentanții autorităților locale împreună cu specialiștii ministerului au efectuat un schimb de experiență în domeniu.

În ultima etapă autoritățile publice locale vor  elabora concepte de proiecte ce vor participa la un concurs pentru a obține finanțare de la Guvernul Poloniei.

Scopul este de a crea un sistem eficient de sprijin pentru dezvoltarea urbană. Astfel, la nivel național și regional va fi oferită asistență tehnică și consiliere din perspectiva politicilor publice pentru a dezvolta instrumente și mecanisme dedicate dezvoltării orașelor, precum și implementarea acestora. De asemenea, vor fi dezvoltate capacitățile autorităților locale pentru elaborarea programelor de revitalizare urbană și implementare a proiectelor.

Participanții în proiect vor beneficia, de instruiri, vizite de studiu în Polonia, consiliere din partea experților polonezi pentru a  dezvolta un sistem operațional funcțional pentru o dezvoltare urbană dinamică și revitalizarea orașelor.