Prima   -  Noutăți - Încep lucrările de eficientizare energetică a Centrului de sănătate „Anatolie Manziuc” din Drochia

Încep lucrările de eficientizare energetică a Centrului de sănătate „Anatolie Manziuc” din Drochia

01.08.2017   2444 accesări   ADR Nord

Părțile implicate în procesul de realizare a proiectului „Renovarea centrului de sănătate Drochia «Anatolie Manziuc» prin eficientizare energetică”, implementat de ADR Nord, s-au reunit marți, 1 august, în incinta Consiliului raional Drochia, unde au participat la o ședință de coordonare a lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii instituției medicale din orașul Drochia.

La ședință au participat specialiști din cadrul ADR Nord, managerul de proiect, reprezentantul instituției de proiectare și reprezentanți ai instituțiilor desconcentrate din teritoriu.

Lucrările de construcție-montaj în cadrul proiectului vor demara în zilele ce urmează și vor fi executate, în decurs de 12 luni lucrătoare, de SRL Clemantin. Supravegherea tehnică a lucrărilor va fi asigurată de Întreprinderea Municipală Direcția Construcții Capitale Comanditar Unic (ÎMDCC CU) din mun. Bălți. În rezultatul licitației publice, valoarea lucrărilor se cifrează la 9.666.263 de lei. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 4.000.000 de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017. Banii urmează a fi alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.

Prin realizarea acestui proiect se urmărește îmbunătăţirea accesului la asistenţa medicală calitativă în cadrul sistemului de sănătate raional, prin eficientizarea energetică a clădirii Centrului de sănătate „Anatolie Manziuc". Se estimează că proiectul va contribui la eficientizarea energetică a clădirii Centrului de sănătate cu 21,4% anual, precum și la îmbunatăţirea serviciilor de diagnosticare medicală și ameliorare a indicatorilor de sănătate în regiunea. De asemenea, va promova şi spori nivelul de conştientizare a beneficiarilor proiectului în privința eficienţei energetice.