Prima   -  Noutăți - DOC. La Bălți a avut loc o sesiune de informare privind Concursul de selectare a conceptelor de proiecte de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020, cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională

DOC. La Bălți a avut loc o sesiune de informare privind Concursul de selectare a conceptelor de proiecte de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020, cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională

24.03.2016   1762 accesări   ADR Nord

Autoritățile publice locale (APL) de nivelurile I și II din municipiul Bălți și raioanele Sângerei, Râșcani, Glodeni și Fălești, eligibile pentru participarea la Concursul de selectare a proiectelor de dezvoltare regională anunțat pentru perioada anilor 2017-2020, au participat joi, 24 martie, la o sesiune de informare organizată în incinta Primăriei municipiului Bălți. Evenimentul a început cu un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste din 22 martie de la Bruxelles.

La sesiunea de informare organizată la Bălți au participat aproximativ 100 de potențiali beneficiari de mijloace financiare alocate de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Vineri, 25 martie, o sesiune de informare similară va avea loc și la Edineț, unde vor participa reprezentanți ai APL de nivelurile I și II din raioanele Briceni, Ocnița, Edineț și Dondușeni. Săptămâna viitoare, o astfel de sesiune de informare va avea loc și la Soroca, unde miercuri, 30 martie, se vor întruni APL de nivelurile I și II din raioanele Drochia, Soroca și Florești.

„Acest concurs de proiecte l-am așteptat mulți ani, pentru că asta a fost situația. Ultimul concurs a avut loc în 2012. Spre sfârșit de an, în rezultatul concursului recent lansat, vom avea un document cu proiecte de dezvoltare regională ce vor fi implementate în perioada 2017-2020. Doresc de la dvs. atenție și implicare, știind că mulți dintre dvs. au deja cel puțin o experiență în domeniul implementării proiectelor, fie cu finanțare din surse naționale, fie cu finanțare externă”, a spus directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

„Din start vreau să apreciez mult faptul că sunteți interesați în ceea ce se numește dezvoltarea regională și ați găsit timp pentru a veni aici, pentru a vă informa cu acele activități pe care intenționăm să le desfășurăm în următoarea perioadă. Într-adevăr, noi desfășurăm activități cotidiene astăzi, dar cu gândul suntem la ziua de mâine. De aceea, tot ce se petrece acum, acest concurs de propuneri de proiecte, care va fi efectuat pe parcursul anului, este orientat pentru anii 2017-2020. Da, anunțăm un Concurs de propuneri de proiecte. Până acum, noi îl denumeam Apel de propuneri de proiecte, care presupunea acumularea proiectelor pentru a fi finanțate. Acum, ținând cont de faptul că dvs., pe o perioadă de timp ați fost informați, ați fost pregătiți, aveți deja niște proiecte care sunt orientate către ameliorarea condițiilor de trai a cetățenilor din localitățile pe care le reprezentați, urmăm să avem proiecte regionale bune. Finanțarea nu este atât cât ne-am fi dorit noi, de aceea vom efectua un concurs al celor mai bune proiecte care să fie finanțate din FNDR sau în parteneriat cu alți donatori care ne ajută să transformăm Republica Moldova, să ne modernizăm, să creăm condiții de trai mai bune", a menționat Igor Malai, șef-adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Regională din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC).

Totodată, reprezentantul MDRC a mai informat că valoarea tuturor proiectelor care vor fi selectate în cadrul concursului anunțat este aproximativ de un miliard de lei, bani ce vor fi alocați treptat, până în 2020, din FNDR, pentru fiecare prioritate fiind stabilită o sumă maximă cât poate valora un proiect.

La rândul său, viceprimarul de Bălți Igor Șeremet, gazda evenimentului de la Bălți, a declarat că este binevenită inițierea unei sesiuni de informare în privința noului concurs de proiecte, întrucât nu toate autoritățile locale au experiență în domeniul elaborării și implementării proiectelor de dezvoltare regională. Viceprimarul de Bălți a salutat și faptul că în tot acest proces este asigurată și transparența.

Până în data de 3 mai 2016, APL de nivelurile I și II din Regiunea de Dezvoltare Nord (mun. Bălți și raioanele Briceni, Edineț, Dondușeni, Drochia, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei, Soroca) pot depune notele conceptuale de proiect la sediul ADR Nord (mun. Bălți, Piața Vasile Alcsandri, 8). Vor urma mai multe etape: de completare a notelor conceptuale și de selectare și de aprobare spre finanțare. Acest proces va dura cinci luni.

Proiectele selectate urmează să obțină finanțare din FNDR și trebuie să țină de următoarele domenii: infrastructura drumurilor regionale și locale, aprovizionarea cu apă și sanitație, managementul deșeurilor solide, dezvoltarea infrastructurii de afaceri, sporirea atractivității turistice și eficiența energetică a clădirilor publice.

Formularele necesare pentru participarea la concurs se găsesc pe site-ul www.adrnord.md.

Pentru mai multe detalii despre procedura de completare și depunere a documentelor, vă recomandăm să luați legătura cu specialiștii din cadrul Secției managementul proiectelor a ADR Nord: tel. (0231) 2-56-46; e-mail: smp.adrnord@gmail.com.

SECVENȚE VIDEO


CONCURSUL PROPUNERILOR DE PROIECTE – 2016


SUERD


Reprezentantul SUERD Marian Căpraru le-a vorbit autorităților publice locale despre beneficiile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării în Republica Moldova și participarea în Programe transfrontaliere și transnaționale.